Băsescu: Decența l-ar obliga pe Olteanu să demisioneze, pentru că a spus minciuni

Băsescu: Decența l-ar obliga pe Olteanu să demisioneze, pentru că a spus minciuni
Președintele Băsescu a declarat, miercuri, că președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu ar trebui să demisioneze din decență, pentru că a mințit, șeful statului arătând 16 scrisori nedeschise de la acesta, spunând că le-a lăsat intacte după ce a văzut minciunile din primele cinci.
Publicat: 15/02/2012, 11:33
Actualizat: 10/06/2012, 08:11


Președintele Băsescu a declarat, miercuri, că președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu ar trebui să demisioneze din decență, pentru că a mințit, șeful statului arătând 16 scrisori nedeschise de la acesta, spunând că le-a lăsat intacte după ce a văzut minciunile din primele cinci.

"Domnul Bogdan Olteanu a mediatizat masiv și, sigur, trebuie să vă mulțumească și dumneavoastră pentru grija de a-i mediatiza minciunile", le-a spus Băsescu ziariștilor.

El a menționat că a citit primele cinci scrisori trimise de Olteanu, iar că pe următoarele 16 le-a păstrat intacte după ce a văzut minciunile pe care acesta le-a scris în primele.

"Deci, dacă cineva se oferă să le returneze, eu le pun la dispoziție ca să-i fie returnate tot intacte", a spus Băsescu, adresându-se ziariștilor prezenți. El a adăugat că Bogdan Olteanu este, alături de Cristian Pârvulescu, "o altă mare dezamăgire – un om politic care are pretenția că face parte din noua generație de politicieni".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×